
Atelier „Conștientizarea Matricei”
Matricea familială reprezintă un sistem guvernat de un set de legi nescrise. O matrice familială, o constelație cuprinde întreg arborele genealogic din care fiecare persoană face parte, fiecare element fiind interconectat cu o mare precizie.
Legile nescrise din cadrul matricei familale se transmit de-a lungul generațiilor, ghidând comportamente într-un mod inconștient.
Aceste legi au fost numite de Bert Hellinger „legile iubirii”. Încălcarea poate inconștientă a acestor legi de către unul sau mai mulți membri ai sistemului duce la apariția blocajelor, bolilor, suferinței, tiparelor și comportamentelor repetitive, gândire distructivă, accidente, chiar moarte prematură a unui membru al familiei. Tendința este de a repeta ceea ce s-a întâmplat în sistem ca o loialitate invizibilă.
Când legile care guvernează Matricea sunt conștientizate, se aduce lumină în această dinamică ascunsă, se eliberează tensiuni și se reechilibrează sistemul, permițând individului să-ți folosească liberul arbitru în determinarea propriei traiectorii în viață.
Prin onorarea trecutului se obține un echilibru în sistem și astfel se poate proiecta un viitor vindecat.
În cadrul Atelierului „Conștientizarea Matricei” fiecare participant vine cu o intenție, o situație de viață pe care intenționează să o identifice în Matricea familială pentru a o rezolva.
Participanții sunt invitați să reprezinte membrii familiei unei persoane care va pune în scenă intenția sa. Se creează un model viu al familiei de origine (sau actuale), o matrice. Ceea ce se poate observa în timpul sesiunii este că sentimentele și gândurile reprezentanților sunt foarte asemănătoare cu cele ale membrilor familiei. Acest fapt se explică prin existența câmpului morfogenetic, un câmp energetic care ghidează mișcările reprezentanților și le permite să aibă acces la toate informațiile esențiale ale câmpului sistemic.
Apoi se va restabili ordinea în sistem, în măsura în care persoana este pregătit să lase responsabilitățile celor cărora le-a aparținut și să rămână doar cu ceea ce-i aparține cu adevărat, cu viața sa așa cum a fost, cu destinul său așa cum este și cu propria responsabilitate.
Tot ceea ce se observă în Matrice schimbă percepția și implicit rezultatul experimentului.
Vor fi puse în reprezentare atâtea povești cât timpul va permite. Și chiar dacă unii participanți nu-și vor spune propria poveste, atunci când vor fi invitați să reprezinte pentru ceilalți, vor ieși la suprafață soluții pentru propria problemă.
Pe parcursul Atelierului se vor face exerciții de conștientizare/vindecare cu toți participanții.
O Constelație NU este ADEVĂRUL ABSOLUT, nu este ACEA REALITATE ci este UN ASPECT AL REALITĂȚII!
„Viața este un DANSATOR iar TU ești DANSUL” – Eckhart Tolle
Prețul atelierului 450 lei/zi sau 810 lei (sâmbătă și duminică)
Pre-înscrieri:
e-mail contact@energieinechilibru.ro
telefon apel sau mesaj 0799 526 815
Program Atelier Constelații familiale „Conștientizarea Matricei”
18 și 19 Ianuarie 2025
15 și 16 Februarie 2025
15 și 16 Martie 2025
3 și 4 Mai 2025
24 și 25 Mai 2025
28 și 29 Iunie 2025
19 și 20 Iulie 2025
9 și 10 August 2025
20 și 21 Septembrie 2025
18 și 19 Octombrie 2025
15 și 16 Noiembrie 2025
13 și 14 Decembrie 2025
Locul desfășurării Atelierului pentru fiecare zi va fi comunicat participanților în săptămâna premergătoare.
Vă aștept cu drag!
Mihaela-Elvira Tănase
Related Posts
Atelier „Conștientizarea Matricei”
Matricea familială reprezintă un sistem guvernat de un set de legi nescrise. O...
Atelier „Aromaterapie și Tehnici de aplicare Uleiuri Esențiale”
Aromaterapia este o terapie și o știință în același timp. Este o terapaie...
Atelier „Mămici cu oglinzi”, Atelier „Adolescenți 12-21”, Atelier „Părinte -copil”
„Inconștientul insistă, repetă și sparge ușa la propriu, pentru a fi auzit....