Trăim în propria viață sau suntem loiali părinților noștri?
Adolescent – Părinte
Trăim în propria viață sau suntem loiali părinților noștri?
Din motive de protecție, numele persoanelor au fost schimbate. Terapie relatată cu acordul clientului.
Adolescența este o perioadă incredibilă din viața fiecărei persoane, cu nenumărate provocări atât pentru adolescenți cât și pentru adulții din preajmă. Manifestată între doisprezece și aproape douăzeci și patru de ani este o adevărată călătorie cu suișuri și coborâșuri, cu suferințe și bucurii manifestate până la extrem.
În „Mintea și creierul adolescentului”, Daniel Siegel tratează într-un mod remarcabil această perioadă tumultuoasă din viața fiecărei persoane. Există un set crucial de transformări cerebrale în adolescență care aduc noi puteri, posibilități, scopuri ce fac posibilă trecerea de la copilărie la maturitate.
Nevoia de dopamină (denumit și hormonul fericii și motivării) în această perioadă este mult mai mare decât la alte vârste, dopamina fiind unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos care transmite informația între neuronii creierului. În orice situație adolescentul percepe argumentele PRO în defavoarea riscurilor care pot apărea.
Este cea mai vulnerabilă perioadă pentru dependența de diferite substanțe, inclusiv nicotină, băuturi energizante, narcotice.
„… dacă ar fi să postești de la dopamină, probabil că ar fi fatal (mortal)” a declarat Michael Treadway, de la Emory University.
Adolescentul are o minte extrem de ascuțită și dacă încerci să-l convingi că anumite substanțe îi fac rău, vei aduce un consum mai ridicat. Numeroase studii realizate în rândul adolescenților în SUA referitoare la strategiile prin care se poate reduce dependența de fumat au arătat că nu imaginile de pe pachetele de țigări sau informația legată de efectul nociv îi determină să renunțe la fumat ci informarea acestora despre situația adulților care dețin companii de țigări și încearcă să-i spele pe creier, să-i convingă să fumeze astfel încât profiturile companiilor lor să crească. Conștientizarea manipulării adulților creată asupra adolescenților îi determină pe tinerii în devenire să ia decizii asumate.
Mintea și creierul adolescentului sunt într-o continuă schimbare iar gândirea esențială se formează prin experiență și dezvoltarea programată a creierului. Informația genetică și epigenetică alături de experiențele trăite în această perioadă sunt cruciale în dezvoltarea cerebrală.
Informația epigenetică cu care este conectat adolescentul îl va determina să manifeste anumite comportamente, într-un mod inconștient, căutând să-ți salveze părintele sau pe cineva din arborele genealogic. Astfel comincarea cu adolescenții, aflarea anumitor „secrete” din arbore, anumitor suferințe, drame, evenimente marcante este esențială. Creierul adolescentului devine conștient că evenimentul s-a întâmplat demult, s-a încheiat, nu-i aparține dar îl conține ca informație. Pentru un adolescent informația este extrem de valoroasă.
Modelele de atașament pe care le-a dezvoltat încă din copilărie vor fi proiectate pe cei din jurul lor. Adolescentul se desprinde de familie, se îndreaptă către grupul de prieteni cu nevoia exacerbată de apartenență față de grup.
În nenumărate situații am întâlnit mame în cabinet vorbindu-mi despre relația tensionată cu propriul copil aflat în perioada adolescenței sau despre diferite evenimente negative petrecute în această perioadă. Deși tendința este de a aduce adolescentul în terapie, femeile rămân surprinse atunci când le cer să vină ele la primele ședințe de consiliere.
Eliberarea durerii din sufletul mamei, durere ce a rămas captivă poate chiar înainte să fie conceput copilul, poate reechilibra anumite comportamente ale adolescentului.
Am întâlnit-o în cabinet pe Ana care a venit cu fiica ei cea mare, Irina, o adolescentă în vârstă de aproximativ 13 ani. Irina avusese un moment de rătăcire în care nu știa cum a ajuns pe o anumită stradă, căutându-și pisicuța iar la câteva zile după eveniment s-a scrijelat pe interiorul antebrațelor. Irina are privirea pierdută, este tăcută și pare că trăiește un sentiment de vinovăție. Mama, disperată, vorbește în numele fetei, frământându-și palmele în poală, căutând să înțeleagă ce se întâmplă cu fiica ei.
O privesc curioasă pe adolescenta firavă din fața mea. Pare stingheră atunci când se vorbește de ea la persoana a treia. O rog să-mi povestească ea ce s-a întâmplat și care-i motivul pentru care a ales să fie aici, împreună cu mama. La început timidă, Irina își deschide sufletul, încet, încet.
Aleg să lucrez în terapie mama-adolescent, să aduc în prim plan motivul real care a stat în spatele fiecărui eveniment. Și ori de câte ori Irina atinge un anumit subiect, o întrerup pentru câteva momente căutând să corelez cu evenimente petrecute încă din „PROGRAMUL DE PORNIRE” ale adolescentei, o abordare din perspecriva Recall Healing.
Astfel ies la suprafață povești pe care mama le-a considerat nesemnificative, încă de la momentul conceperii copilului, povești pe care Irina nu le cunoaște.
Un doliu neîncheiat al mamei față de o persoană foarte dragă, o furie îndreptată împotriva societății în care trăia la acel moment, durere și jale adunată, ascunse adânc în ungherele sufletului au determinat-o pe femeie să-și creeze în jur un scut de protecție astfel încât să poată merge mai departe. Pe măsură ce mama relatează evenimentele, ochii adolescentei se măresc, capătă sclipiri, ca și cum ar transmite „toate astea le simt și eu!”.
La momentul conceperii copilului ei, Ana trăiește momente de stres duse la extrem. Persoana care a jutat-o să pășească pe drumul vieții, care a susținut-o ca un părinte are probleme la muncă, în propria lui familie, culminând cu un diagnostic cumplit – tumoră pe creier. Acesta, un preot dedicat muncii, deși își acceptă destinul, tânăra Ana face tot posibilul să-l salveze. Caută soluții, se frământă. Stresul se derulează pe tot timpul sarcinii chiar și după ce micuța Irina se naște. Când fetița împlinește cinci ani și șapte luni, preotul moare. Ana simte că a rămas fără protectorul ei, fără stâlpul pe care se putea baza. Acum se simte singură împotriva tuturor. La un an după decesul acestuia, când micuța Irina împlinește șase ani și șapte luni, evenimentele din jurul familiei iau amploare. Mama Ana se îngrijoraza foarte mult întrucăt familia de origine a preotului deschide un proces în instanță pentru testamentul lăsat de preot. Ana, deși susținută de soțul ei, este dedicată celui care i-a întins o mână de ajutor atunci când i-a fost atât de greu. Tânăra se simte debusolată, pierdută, nu știe încotro să meargă pentru a rezolva chiar și după moarte ultimele dorințe ale celui pe care l-a stimat atât de mult.
Viața curge înainte iar când micuța Irina intră în adolescență și împlinește dublul vârstei la care era când mama ei a fost în durere și frământare, la treisprezece ani și patru luni, se declanșează în mintea ei amnezia temporară și își scrijelește antebrațele. Mesajele inconștiente pe care le transmite mamei sunt „Îți țin eu durerea, mamă! Rezolv eu ceea ce n-ai putut tu rezolva! Mă duc eu în locul lui ca tu să-l ai în viață!”
Irina privește uimită către mama ei. Ceea ce se afirmă în cabinet pare ca mintea ei să recunoască deși conștient nu știa povestea.
Continui terapia prin a elibera durerea mamei folosind fraze vindecătoare din constelații familiale și reconectarea mamă fiică.
La finalul terapiei umerii Irinei sunt drepți, privirea senină și zâmbetul i se citește pe chip. Mama, deși a vărsat multe lacrimi, se simte eliberată.
În cadrul cabinetului îi pregătesc un amestec cu uleiuri esențiale pentru pielea rănită de pe antebrațe. Adaug uleiuri esențiale care stimulează regenerarea epidermei dar și uleiuri esențiale care eliberează emoții captive și cresc stima de sine.
Mesajul primit de la mamă a doua zi a fost o adevărată binecuvântare: „…mulțumesc mult, am văzut aseară o altă Irina, veselă, vorbăreață, cu chef de viață. Eu am de lucru cu mine dar nu-i problemă, ne descurcăm.”
După 3 săptămâni de la prima ședință de terapie adolescenta este voioasă, încrezătoare, ancorată în prezent. Brațele Irinei sunt aproape vindecate.
Onorez și respect vulnerabilitatea și deschiderea fiecărei persoane,
Mihaela-Elvira Tănase
Relația de cuplu
Din motive de protecție, numele persoanelor au fost schimbate. Terapie relatată cu acordul clientului.
Motivul pentru care suntem atrași de o anumită persoană în viață este nevoia de a vindeca anumite răni adânci, în special din copilăria mică.
Gilber Renaud în abordarea traumelor din perspectiva Recall Healing afirmă că „ne căsătorim cu acel partener în familia căruia găsim rezolvare la propriile suferințe”.
Și de fiecare dată alegem cu atât de multă măiestrie încât reconstituim emoția primară într-un decor diferit.
Este ca o paralelă a unui moment dintr-un meci de fotbal în care adversarii înscriu un gol, spectatorii urmărind faza în reluare cu speranța că ceva se poate schimba.
Și-mi amintesc cum părinții mei urmăreau astfel de momente adunați cu prietenii la una din casele unde se găsea un televizor color pe vreme comuniștilor. Cu toții simțind adrenalina jocului. Iar când „ai noștri” înscriau un gol, uralele explodau asurzitor. Chiar amplificate atunci când faza jocului era difuzată în reluare. Dar erau numeroase momentele cănd „ai noștri” ratau sau primeau un gol. Din nou adrenalina ridicată la cote maxime, cu vociferări, nemulțumiri, comentarii. Și din nou reluarea. Se așternea un moment de liniște, atât de multă liniște când era reluarea de parcă ar fi așteptat ca de data asta ceva să se schimbe. Iar la finalul fazei reluate… din nou explozie, mai amplă, mai puternică. „Au ratat și la reluare!”
Priveam curioasă astfel de reacții din poziția copilului de doar câțiva anișori. Și mă întrebam adesea ”oare oamenii ăștia mari chiar cred că la reluare ai noștri nu mai încasează golul?”. De multe ori mă opream din joaca mea și priveam reacția lor, felul în care trăiau momentul, iar și iar, nemulțumiți că nu se schimbă ceva.
În urmă cu aproape un an, a pășit în cabinet Dana. M-a abordat sperând să găsească o ieșire din situația în care se afla referindu-se la relația de cuplu. După o căsnicie de peste un deceniu, nu știa încotro să se îndrepte, îi era dificil să mai „suporte” comportamentul soțului ei care de o bucată bună de timp era prieten cu alcoolul și devenea adesea violent verbal, umilind-o.
Dana îmi spune că a stat pentru copii, să simtă că au un tată, dar scandalurile din casă deveniseră de nesuportat. Se simțea dată la o parte chiar și de proprii copii uneori. Și totuși, cu ultimele forțe, vrea să-și salveze căsnicia.
O privesc pe Dana și-mi revin în minte meciurile de fotbal la care se uitau părinții mei. Dana este o femeie uscățivă, înaltă, cu privirea pierdută. Trăsăturile feței frumoase sunt estompate de apăsare și griji. Pare că poartă pe umerii ei un sac greu, invizibil. Își ține mâinile împreunate în poală și din cănd în când ochii ei îndrăznesc să mă privească.
Dana îmi povestește cum și-a cunoscut soțul, cum a sperat că o „va salva” din familia de origine unde de multe ori a dormit cu mama și cei doi frați mai mici pe la vecini din cauza unui tată extrem de abuziv. Dar anii au trecut și soțul ei a devenit copia fidelă a tatălui. Dana părea extrem de furioasă pe tata.
O privesc cu blândețe. Este prima ședință în cabinet și simt cum ar vrea să verse toată durerea din suflet dar ceva o ține. O forță tainică ce a facut-o să supraviețuiască dar care i-a permis să fie extrem de vigilentă atunci când își deschide sufletul.
Emoția Danei devine tot mai puternică. Aleg să încep abordarea terapeutică printr-un exercițiu din constelații sistemice și o invit să aleagă din coșulețul de pe masa din fața ei o figurină care să o reprezinte pe mama ei, apoi să o așeze pe masă. Femeia privește curioasă coșulețul de nuiele plin cu figurine de plastic. Zâmbește și-mi spune „am crezut că sunt jucării pentru copii!”.
Caută cu atenție în coșuleț, alege o figurină și o așează pe masă. Când îi cer să se conecteze cu mama, Dana oftează. Pentru ea mama a fost o eroină, ea nu poate fi ca mama. O însoțesc în terapie cerându-i să repete câteva propoziții rămânând conecată cu imaginea mamei, printre care „Dacă tu n-ai avut dreptul, nici eu nu am!”
Femeia izbucnește în plâns. Este atât de multă durere, atât de multă suferință. Și totul într-o reluare incredibilă. O copie fidelă, în alt decor, a vieții mamei. O loialitate invizibilă față de mama împletită cu o furie ascunsă față de persoana care s-a sacrificat pentru proprii copii.
Am continuat terapia cu Dana folosind tehnici din constelații familiale, eliberând emoții captive până ce în sufletul femeii se așează liniștea.
În următoarele ședințe am abordat terapia regresivă – vindecarea copilului interior, regresie într-o viața anterioară, consiliere și dezvoltare personală. Dana alege să participe la atelierele de constelații familiale pe care le susțin în cadrul cabinetului. La aproximativ 6 luni de la prima întălnire, femeia pășește cu încredere, cu umerii drepți iar ochii ei par să zâmbească. Îmi solicită o ședință în care să participe și soțul ei, cu mențiunea că și el își dorește.
Vine ziua în care cei doi soți sunt în cabinet. Îi ascult. Dana este încrezătoare, asumată. Soțul își privește soția și dincolo de duritatea privirii se zărește un licăr de blândețe.
Reconstituim împreună arborele genealogic, remarcând sindromul gisantului atât pe linia Danei cât și pe linia soțului. Ambii devin conștienți de imaginea pe care o proiectează pe partener, fie a mamei, fie a tatălui. Ca o reluare a „meciurilor” din copilarie. Reluările momentelor în care erau prea mici să facă ceva. Dar copiii de odinioară au crescut. Și deși acum sunt în corp de adult, cearta, durerea și suferința se manifestau de la vărstele fragede.
Devenind conștienți și eliberând durerea din suflet, ambii parteneri „își dau voie să crească”, să devină adulți asumați.
Astăzi, se privesc unul pe altul, se susțin, merg mai departe încrezători. Și ori de câte ori apare o situație conflictuală apare întrebarea naturală „pentru ce este asta o soluție?, ce a rămas de vindecat?”
Întorcându-mă la abordarea din perspectiva recall healing, femeia are nevoie să exprime 45.000 cuvinte pe zi, bărbatul doar 10.000 cuvinte. Femeia are nevoie să fie ascultată, bărbatul să fie lăudat.
În vremea în care oamenii trăiau în triburi, femeia era nevoită să poarte informația, să o distribuie. Bărbatul să apere tribul de orice pericol. Dacă femeia și-ar fi blamat bărbatul, nimeni nu l-ar mai fi urmat în luptă atunci când tribul ar fi fost atacat, ar fi murit cu toții.
În zilele noastre femeia deține informația. Ea știe când sunt zilele de naștere, evenimente pe care să le serbăm, să le comemorăm și nenumărate alte informații. Femeia este asemuită cu apa, adâncă, profundă, cu capacitatea de a se adapta.
Bărbatul este muntele, puterea, tăria. Este semeț și are nevoie de susținere pentru a putea lupta.
Un exercițiu simplu pe care îl recomand în cuplu, timp de 21 zile:
- Femeie, laudă-ți bărbatul oriunde și oricum!
- Bărbate, ascultă-ți femeia cu interes!
Și dacă doar o zi din cele 21 zile ai dat greș, ia-o de la capăt.
Adâncurile apelor și culmile munților vor fi întotdeauna într-o armonie imbatabilă!
Mihaela-Elvira Tănase
Photo: UNIVERSAL IMAGES GROUP VIA GETTY IMAGES
Prelucrarea fotografie: Mihaela-Elvira Tănase
Learn More