Relația de cuplu

Din motive de protecție, numele persoanelor au fost schimbate. Terapie relatată cu acordul clientului.

Motivul pentru care suntem atrași de o anumită persoană în viață este nevoia de a vindeca anumite răni adânci, în special din copilăria mică.

Gilber Renaud în abordarea traumelor din perspectiva Recall Healing afirmă că „ne căsătorim cu acel partener în familia căruia găsim rezolvare la propriile suferințe”.

Și de fiecare dată alegem cu atât de multă măiestrie încât reconstituim emoția primară într-un decor diferit.

Este ca o paralelă a unui moment dintr-un meci de fotbal în care adversarii înscriu un gol, spectatorii urmărind faza în reluare cu speranța că ceva se poate schimba.

Și-mi amintesc cum părinții mei urmăreau astfel de momente adunați cu prietenii la una din casele unde se găsea un televizor color pe vreme comuniștilor. Cu toții simțind adrenalina jocului. Iar când „ai noștri” înscriau un gol, uralele explodau asurzitor. Chiar amplificate atunci când faza jocului era difuzată în reluare. Dar erau numeroase momentele cănd „ai noștri” ratau sau primeau un gol. Din nou adrenalina ridicată la cote maxime, cu vociferări, nemulțumiri, comentarii. Și din nou reluarea. Se așternea un moment de liniște, atât de multă liniște când era reluarea de parcă ar fi așteptat ca de data asta ceva să se schimbe. Iar la finalul fazei reluate… din nou explozie, mai amplă, mai puternică. „Au ratat și la reluare!”

Priveam curioasă astfel de reacții din poziția copilului de doar câțiva anișori. Și mă întrebam adesea ”oare oamenii ăștia mari chiar cred că la reluare ai noștri nu mai încasează golul?”. De multe ori mă opream din joaca mea și priveam reacția lor, felul în care trăiau momentul, iar și iar, nemulțumiți că nu se schimbă ceva.

În urmă cu aproape un an, a pășit în cabinet Dana. M-a abordat sperând să găsească o ieșire din situația în care se afla referindu-se la relația de cuplu. După o căsnicie de peste un deceniu, nu știa încotro să se îndrepte, îi era dificil să mai „suporte” comportamentul soțului ei care de o bucată bună de timp era prieten cu alcoolul și devenea adesea violent verbal, umilind-o.

Dana îmi spune că a stat pentru copii, să simtă că au un tată, dar scandalurile din casă deveniseră de nesuportat. Se simțea dată la o parte chiar și de proprii copii uneori. Și totuși, cu ultimele forțe, vrea să-și salveze căsnicia.

O privesc pe Dana și-mi revin în minte meciurile de fotbal la care se uitau părinții mei. Dana este o femeie uscățivă, înaltă, cu privirea pierdută. Trăsăturile feței frumoase sunt estompate de apăsare și griji. Pare că poartă pe umerii ei un sac greu, invizibil. Își ține mâinile împreunate în poală și din cănd în când ochii ei îndrăznesc să mă privească.

Dana îmi povestește cum și-a cunoscut soțul, cum a sperat că o „va salva” din familia de origine unde de multe ori a dormit cu mama și cei doi frați mai mici pe la vecini din cauza unui tată extrem de abuziv. Dar anii au trecut și soțul ei a devenit copia fidelă a tatălui. Dana părea extrem de furioasă pe tata.

O privesc cu blândețe. Este prima ședință în cabinet și simt cum ar vrea să verse toată durerea din suflet dar ceva o ține. O forță tainică ce a facut-o să supraviețuiască dar care i-a permis să fie extrem de vigilentă atunci când își deschide sufletul.

Emoția Danei devine tot mai puternică. Aleg să încep abordarea terapeutică printr-un exercițiu din constelații sistemice și o invit să aleagă din coșulețul de pe masa din fața ei o figurină care să o reprezinte pe mama ei, apoi să o așeze pe masă. Femeia privește curioasă coșulețul de nuiele plin cu figurine de plastic. Zâmbește și-mi spune „am crezut că sunt jucării pentru copii!”.

Caută cu atenție în coșuleț, alege o figurină și o așează pe masă. Când îi cer să se conecteze cu mama, Dana oftează. Pentru ea mama a fost o eroină, ea nu poate fi ca mama. O însoțesc în terapie cerându-i să repete câteva propoziții rămânând conecată cu imaginea mamei, printre care „Dacă tu n-ai avut dreptul, nici eu nu am!”

Femeia izbucnește în plâns. Este atât de multă durere, atât de multă suferință. Și totul într-o reluare incredibilă. O copie fidelă, în alt decor, a vieții mamei. O loialitate invizibilă față de mama împletită cu o furie ascunsă față de persoana care s-a sacrificat pentru proprii copii.

Am continuat terapia cu Dana folosind tehnici din constelații familiale, eliberând emoții captive până ce în sufletul femeii se așează liniștea.

În următoarele ședințe am abordat terapia regresivă – vindecarea copilului interior, regresie într-o viața anterioară, consiliere și dezvoltare personală. Dana alege să participe la atelierele de constelații familiale pe care le susțin în cadrul cabinetului. La aproximativ 6 luni de la prima întălnire, femeia pășește cu încredere, cu umerii drepți iar ochii ei par să zâmbească. Îmi solicită o ședință în care să participe și soțul ei, cu mențiunea că și el își dorește.

Vine ziua în care cei doi soți sunt în cabinet. Îi ascult. Dana este încrezătoare, asumată. Soțul își privește soția și dincolo de duritatea privirii se zărește un licăr de blândețe.

Reconstituim împreună arborele genealogic, remarcând sindromul gisantului atât pe linia Danei cât și pe linia soțului. Ambii devin conștienți de imaginea pe care o proiectează pe partener, fie a mamei, fie a tatălui. Ca o reluare a „meciurilor” din copilarie. Reluările momentelor în care erau prea mici să facă ceva. Dar copiii de odinioară au crescut. Și deși acum sunt în corp de adult, cearta, durerea și suferința se manifestau de la vărstele fragede.

Devenind conștienți și eliberând durerea din suflet, ambii parteneri „își dau voie să crească”, să devină adulți asumați.

Astăzi, se privesc unul pe altul, se susțin, merg mai departe încrezători. Și ori de câte ori apare o situație conflictuală apare întrebarea naturală „pentru ce este asta o soluție?, ce a rămas de vindecat?”

Întorcându-mă la abordarea din perspectiva recall healing, femeia are nevoie să exprime 45.000 cuvinte pe zi, bărbatul doar 10.000 cuvinte. Femeia are nevoie să fie ascultată, bărbatul să fie lăudat.

În vremea în care oamenii trăiau în triburi, femeia era nevoită să poarte informația, să o distribuie. Bărbatul să apere tribul de orice pericol. Dacă femeia și-ar fi blamat bărbatul, nimeni nu l-ar mai fi urmat în luptă atunci când tribul ar fi fost atacat, ar fi murit cu toții.

În zilele noastre femeia deține informația. Ea știe când sunt zilele de naștere, evenimente pe care să le serbăm, să le comemorăm și nenumărate alte informații. Femeia este asemuită cu apa, adâncă, profundă, cu capacitatea de a se adapta.

Bărbatul este muntele, puterea, tăria. Este semeț și are nevoie de susținere pentru a putea lupta.

Un exercițiu simplu pe care îl recomand în cuplu, timp de 21 zile:

• Femeie, laudă-ți bărbatul oriunde și oricum!
• Bărbate, ascultă-ți femeia cu interes!

Și dacă doar o zi din cele 21 zile ai dat greș, ia-o de la capăt.

Adâncurile apelor și culmile munților vor fi întotdeauna într-o armonie imbatabilă!

Mihaela-Elvira Tănase

Photo: UNIVERSAL IMAGES GROUP VIA GETTY IMAGES

Prelucrarea fotografie: Mihaela-Elvira Tănase