Povestea Cristinei – De ce atacuri de panică? De ce anxietate?

Terapie Regresie în viața curentă și viața intrauterină

Din motive de protecție, numele persoanelor au fost schimbate. Terapie relatată cu acordul clientului.

Cristina are aproximativ 25 de ani și m-a contactat pentru o ședință de terapie regresivă în căutările sale spre a-și rezolva starea de anxietate și atacurile de panică.

Am vorbit cu Cristina și am rugat-o să-mi povestească despre primele momente în care au apărut atacurile de panică. Își aduce aminte că au trecut peste 10 ani de la primele atacuri de panică și că apăreau de fiecare data când simțea că nu găsește o cale de ieșire dintr-o situație. Perioada adolescenței a fost agitată, mai ales în timpul clasei a VIII-a când a existat o presiune foarte mare asupra ei pentru școală, din partea părinților ei.

Relația cu tatăl ei a simțit-o relativ încordată, percepând multă nedreptate. Însă, în momentul în care tatăl prietenei ei moare, la doar 49 de ani, conștientizează că peste două zile tatăl ei ar împlini aceeași vârstă cu acesta. Când Cristina îmi povestește, simte din nou emoția de tristețe pe care a trăit-o cu 2-3 ani în urmă, în acest eveniment.

Cristina își aduce aminte că mama i-a povestit că ar mai fi avut un frate geamăn, fiecare cu placenta proprie, care s-a oprit din evoluție la 6-7 luni iar mama a fost acuzată de medici că ar fi vrut să scape de sarcină. Din nou Cristina simte o emoție în care își face loc nedreptatea.

Clienta intră repede într-o stare de relaxare profundă, accesând momente din copilăria mică. Se percepe la doar 4 ani jucându-se pe un preș în curtea casei cu o păpușă. Părinții și bunicii sunt prin curte trebăluind însă ea simte un sentiment puternic de dor, dorul de a petrece timp cu ei. În același timp își face loc și sentimentul de a-și proteja păpușica.

Sentimentul de dor era un sentiment foarte cunoscut pentru ea, împletit parcă cu multă tristețe. Așadar, Cristina accesează un nou moment din viața ei, când avea doar 2 ani. Este în cameră cu bunicii și își dorește foarte mult să meargă la mama. Explorează drumul către mama, deschizând ușile camerelor, însă, când ajunge la ea, constată că este foarte ocupată. Se întoarce din nou la bunici cu același sentiment de dor și tristețe pe care corpul ei îl cunoaște foarte bine.

Apoi, clienta accesează un moment în care fiind bebeluș, în brațele mamei, îi ascultă vocea caldă care îi cântă despre un pui de rândunică ce îndeamnă o fetiță să-și ierte păpușica pentru că și-a murdărit rochița. Deși este un moment de liniște în brațele mamei, clienta simte un puternic sentiment de vinovăție.

În starea de relaxare profundă, Cristina accesează de data aceasta un moment intrauterin. Îi percepe ochii fratelui ei foarte triști și simte că el este ca și cum ar sta în spatele unui geam. Simte tristețea lui și faptul că el îi transmite ca o părăsește, că nu mai poate sta.

Am lucrat pe acest moment, în a-și lua rămas bun de la fratele ei, a putea să-i transmită durerea și suferința ei. Băiețelul îi transmite numele lui – Darius.

Apoi, în prezența Ghidului ei spiritual, întâlnirea cu părinții ei și cu Darius este plină de iubire și acceptare.

La finalul terapiei Cristina conștientizează că toată vinovăția, dorul și tristețea pe care le-a simțit întreaga ei viață proveneau din faptul că nu și-a putut ajuta fratele și că nu a apucat să-și ia rămas bun de la el.

Mai mult, faptul că medicii au acuzat-o pe mama că ar fi făcut ceva să scape de sarcină, medicii reprezentând o autoritate, a determinat-o să perceapă o relație tensionată cu tata care era pentru ea asemeni unei autorități acuzatoare.

Momentul de tristețe profundă simțit la decesul tatălui prietenei ei care avea aceeași vârstă cu tatăl ei a reconectat-o cu faptul că și ea ar fi avut un frate de aceeași vârstă cu ea.

Toate aceste conștientizări îi aduc clientei sentimente de eliberare, iubire, acceptare, încredere, putere, sentimentul de a fi mândră de ea. Simte cum volumul respirator crește și poate respira cu ușurință. Acum înțelege că este responsabilă de fericirea din viața ei și eliberează tiparele pe care le-a preluat încă din perioada intrauterină, tipare preluate din loialitatea imensă pe care o are un copil față de părinții lui. 

Îți mulțumesc pentru încrederea acordată!

Mihaela-Elvira Tănase