Povestea Ioanei – De ce nu am o relație de cuplu echilibrată?

Povestea Ioanei – De ce nu am o relație de cuplu echilibrată? De ce nu mă căsătoresc?

Terapie Regresie într-o viață anterioară

 

Din motive de protecție, numele persoanelor au fost schimbate. Terapie relatată cu acordul clientului.

Ioana este o tânără de aproximativ 40 de ani, foarte săritoare în a-i ajuta pe ceilalți, foarte plăcută și veselă. Pentru că nu reușea să aibă o relație de cuplu de lungă durată, a trecut pragul cabinetului meu, în urma cu doi ani, alegând o ședință de terapie în regresie.

Ioana a intrat repede într-o stare profundă de relaxare, accesând un moment dintr-o viață anterioară. Se percepe pe o stradă veche de piatră, străjuită de case din piatră, cu trăsuri trase de cai și zgomotul roților pe caldarâm, oameni care își urmează treburile iar în capătul străzii observă o clădire înaltă cu ceas, clădire foarte familiară. Strada pietruită, clădirea înaltă cu ceas îi aduc sentimente de liniște, de pace, de acceptare. Este locul în care se întâlnește de obicei cu bărbatul pe care îl iubește din toată inima. Acum se percepe stând și așteptând să apară bărbatul mult iubit. Însă așteptarea continuă până târziu. Tristețea și sentimentul de singurătate își fac loc în inima ei. Înțelege că așteptarea s-a terminat, că nu mai are ce să aștepte. Ioana percepe sentimentele de tristețe foarte profund în aceste clipe, inima ei se umple de durere, se simte singură și abandonată. Lacrimi izvorăsc din ochi. Pentru Ioana, este clipa în care „așteptarea se termină”.

Anii trec iar Ioana caută să se realizeze prin propriile puteri, într-o societate în care femeia era realizată doar prin căsătorie. Ea se percepe având grijă de doi copii în vârstă de 4-5 ani, copii ai unei familii din ținut, a căror mamă a decedat. A ales să muncească, să se realizeze prin propriile puteri, dedicându-se acestor doi copii. Se simte iubită de copii și respectată de cei din jur. Iubirea copiilor o înalță. Își găsește fericirea în iubirea copiilor. An de an ea este lângă acești copii față de care simte multă compasiune și iubire. Alte sentimente sau alte lucruri nu mai contează în acea viață. Știe și simte ca doar fiind lângă acești copii viața ei capătă sens. Ioana alege să facă un jurământ „mă oblig să fiu responsabilă, îmi dedic viața unei singure instituții, voi fi întru totul o răspundere foarte mare – pentru copii”.

Am accesat apoi ultimele momente ale acelei vieți. Și-a perceput întreaga viață în care s-a dedicat acestor doi copii. Inima ei a rămas împietrită pentru a nu mai simți suferința din iubirie. Percepe jurămâtul făcut ca o protecție în fața suferinței, ca o aură protectoare.

În partea de transformare am lucrat pe acceptarea ruperii relației cu bărbatul de care era îndrăgostită și pe eliberarea jurămâtului făcut. Ioana trăiește un sentiment de ușurare iar inima ei se umple pentru prima oară de o nouă energie de iubire necondiționată.

Amintirea acestei vieți în care iubirea este periculoasă pentru că aduce suferință, i-a dat de înțeles Ioanei nevoia de a respinge partenerii din viața ei, astfel încât să nu mai retrăiască durerea abandonului.

Astazi, după aproape doi ani, m-am reîntâlnit cu Ioana. Mi-a zâmbit și mi-a spus emoționată „Mi-am schimbat numele! M-am căsătorit!”. Eliberarea jurământului i-a permis să îndrăznească să simtă iubirea.

Îți multumesc pentru încrederea acordată!

Mihaela-Elvira Tănase